În Republica Moldova sunt peste 25,000 de persoane bolnave de boli incurabile, care au nevoie continuă de susținere și îngrijiri. Hospices of Hope Moldova este organizația care își dedică activitatea îmbunătățirii calității vieții acestor pacienți și membrilor famililor acestora prin asigurarea unui sprijin medical, psihologic și social de calitate, oferit bolnavilor absolut gratuit.
Hospices of Hope Moldova este formată din 5 echipe medicale partenere, care prestează servicii de îngrijire paliativă la domiciliu în 5 regiuni din Republica Moldova: Ocnița, Soroca, Orhei, Taraclia și Chișinău. Această activitate presupune un efort important, atît în ceea ce ține de resursele umane implicate: medici, asistenți medicali, asistenți sociali, psihologi și alți specialiști, cât și din punct de vedere a resurselor materiale, necesare pentru ca îngrijirile acordate să fie complete și eficiente: echipamente medicale specializate, materiale de îngrijire personală, de gestionare a durerii, echipamente de monitorizare ș.a.
Toate aceste servicii au nevoie de o susținere financiară considerabilă și consecventă. Apreciem enorm deschiderea și suportul pe care îl oferă statul dezvoltării serviciilor de îngrijiri paliative, totodată conștientizăm faptul că momentan încă, capacitățile autorităților naționale sunt limitate.
În mare parte serviciile de îngrijiri paliative, prestate absolut gratuit, persoanelor ce suferă de boli incurabile, nu ar fi fost posibile fără de suportul pe care îl oferă sponsorii noștri, care sunt alături de Hospices of Hope Moldova de mai mulți ani, inclusiv cei ce activează în sfera pariurilor sportive.
Multe din companiile din acest sector acordă o atenție sporită aspectelor ce țin de responsabilitatea socială, având drept motivație dorința de a aduce o contribuție la necesitățile persoanelor vulnerbaile din societatea noastră, care de cele mai deseori se regăsesc singure în fața bolii. Astfel, fiind demonstrat un angajament ferm față de binele comun, contribuind activ la sprijinirea celor mai vulnerabile categorii de persoane din societatea noastră.
Din veniturile obținute, companiile alocă o parte considerabilă spre donații pentru cauze caritabile, ceea ce reprezintă o importantă sursă de finanțare pentru ca organizațiile de caritate să își poată desfășura continuu activitatea.
În acest fel, prin aceste donații, companiile din sfera pariurilor sportive au posibilitatea de a face o diferență reală într-un domeniu sensibil cum este îngrijirea paliativă, și a aduc alinarea durerii, speranță și demnitate în viețile beneficiarilor Hospices of Hope Moldova, aflați în stadiu terminal de boală incurabilă.