În perioada 7-10 octombrie a.c., Veronica Dragnev-Sacara, Directoarea de țară a Hospices of Hope Moldova, a participat la prima întâlnire a rețelei Hospices of Hope din Marea Britanie, care a reunit 6 lideri a organizației Hospices of Hope din Europa de Sud-Est, România, Moldova, Ucraina, Serbia, Albania și Grecia.

Scopul acestei reuniuni a fost de a trece în revistă progresele înregistrate în domeniul îngrijirilor paliative în ultimii trei ani, inclusiv în Republica Moldova. Au fost discutate provocările cu care se confruntă fiecare țară în parte, precum și au fost trasate obiective pentru următorii trei ani, scopul de bază fiind sporirea gradului de acces al pacienților, adulți și copii, la serviciile gratuite de îngrijire paliativă.

 
 
Pe parcursul celor trei zile, am avut ocazia să discutăm cu susținătorii dedicați ai organizației despre scopuri de durată, dar în special au fost abordate necesitățile stringente ce țin de asigurarea sustenabilității activității Hospices of Hope Moldova, care susține 5 echipe teritoriale din Ocnița, Soroca, Orhei, Chișinău și Taraclia.
 
Totodată, am adresat sincere mulțumiri către Hospices of Hope UK și susținătorilor britanici, pentru tot sprijinul acordat prin dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative în Republica Moldova, concept relativ nou în societatea noastră, dar care reprezintă un pilon de bază al drepturilor omului de a avea o viață demnă și fără durere.
 
S-a subliniat că anual, aproximativ 30.000 de persoane din Republica Moldova au nevoie de îngrijire paliativă, însă doar 5.000 dintre acestea beneficiază de asistență, mulți aflându-se în zone rurale greu accesibile. Astfel, există o necesitate urgentă de a crește accesul la aceste servicii vitale pentru bolnavii care se confruntă cu diagnoze terminale, ce invocă dureri insuportabile, și care de cele mai multe ori sunt copleșiți și singuri în fața provocărilor cu care se confruntă.
 
Laitmotivul acestei reuniuni, subliniat atât de directorii de țară, cât și de susținătorii organizației, a fost scopul comun de a ajuta cât mai mulți copii și adulți să primească îngrijiri paliative gratuite, ori de câte ori este nevoie.
 
Mulțumim tuturor celor care susțin Hospices of Hope UK și Hospices of Hope Moldova – datorită sprijinului vostru constant, echipele noastre medicale pot oferi îngrijirea paliativă absolut gratuit, ce are un rol esențial în viața beneficiarilor noștri și familiilor lor, deoarece aduc o speranță la o viață demnă și fără durere.