La data de 25 mai 2023, Hospices of Hope Moldova a inaugurat Centrul de zi „Centrul Speranței Chișinău", marcând un moment important în îmbunătățirea calității vieții pacienților ce suferă de boli limitatoare de viață. Evenimentul de lansare a avut loc la sediul Centrului, situat pe strada Iurii Gagarin 10, din Chișinău.
Evenimentul de lansare al centrului a fost urmat de Dineul de Caritate „Gala Speranței”, un eveniment de colectare de fonduri, toate donațiile fiind direcționate pentru acoperirea serviciilor gratuite de îngrijire paliativă oferite de Centrul Sperantei Chișinău, ușile căruia sunt deschise inclusiv și pentru refugiați din Ucraina. Mulțumită generozității sponsorilor, oficialilor, reprezentanților misiunilor diplomatice, prietenilor și susținătorilor organizației Hospices of Hope, Dineul de Caritate a reușit să colecteze o suma de 30857 euro, inclusiv donații în bunuri și servicii în valoare de 10% din suma totală, destinate Centrului Speranței Chișinău. Această contribuție financiară valoroasă va avea un impact semnificativ în susținerea serviciilor organizației de îngrijiri paliative și va aduce speranță și confort persoanelor aflate în nevoie. Suntem profund recunoscători pentru sprijinul primit și pentru că am fost ajutați să asigurăm funcționalitatea și disponibilitatea serviciilor gratuite pentru beneficiarii Centrului de zi pentru o perioada de cel puțin trei luni.
În calitate de oaspete de onoare, la eveniment a participat Dl Mihai Popșoi, Vice-președinte al Parlamentului Republicii Moldova, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic: Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău E.S. Steven Fisher, Ambasadorul SUA, E.S. Kent D. Logsdon, Ambasadorul Ucrainei E.S. Shevchenko Marco, Ambasadorul României E.S. Cristian Leon Turcanu, precum și Directoarea de Țară a Băncii Mondiale pentru Moldova, Europa şi Asia Centrală, dna Inguna Dobraja.
Evenimentul a fost susținut generos de prietenii tradiționali, Asociația pentru Inițiative Comunitare și Sport (ASICS), precum și de DAAC - Hermes Land Rover Moldova, cunoscut pentru marca lor Defender, care s-au alăturat ca Sponsori de Aur, împreună cu compania Sigma VenMer și Prodeco, care au fost Sponsori de Bronz. Aducem mulțumiri partenerilor acestui eveniment fără de care organizarea acestuia nu ar fi fost atât de frumoasă, după cum urmează: CBC Business Centru – care ne-au oferit generos sala pentru eveniment, Eurocivis, Prodeco, Basavin Winery, I’M Winery, TAROM, Red Flower Studio, Panda Tur, Casa Rinaldi.
Seara a fost marcată de prestația fabuloasă a Nataliei Barbu, ambasadoarea Hospice of Hope Moldova, cu vestita piesă a mamei sale Ana Barbu ”Flori de liliac”, răpusă și ea de o boală nemiloasă.
Programul evenimentului a inclus și un tur ghidat al Centrului Sperantei Chișinău - care a ajutat la o mai bună înțelegere a necesităților beneficiarilor noștri, pentru care serviciile de îngrijire, oferite gratuit, de rețeaua Hospices of Hope Moldova sunt o ultimă speranță.
Evenimentul a fost încununat de poveștile emoționante ale pacienților Centrului Speranței Chișinău, care au fost împărtășite de Coordonatoarea Centrului de zi, dna Alina Fisher Ion. Aceste povești au subliniat nevoile speciale ai pacienților care beneficiază de îngrijiri paliative și au scos în evidență importanța donațiilor și solidarității în aducerea unei schimbări semnificative în viețile celor aflați în suferință. Donațiile pentru noul centru de zi pot fi făcute accesând acest link: https://paynet.md/psp/093872.
*****
Hospices of Hope este o organizație britanică de caritate care a dedicat mai bine de 30 de ani dezvoltării eficiente și active a Serviciilor de Îngrijire Paliativă în Sud-Estul Europei, activă în Republica Moldova începând cu anul 2008, iar în 2017 a lansat Rețeaua Națională de Îngrijiri Paliative din țara noastră, fiind prezentă în Orhei, Soroca, Taraclia, Ocnița și acum în Chișinău.
Pentru mai multe informații despre activitatea Hospices of Hope Moldova, vă invităm să vizitați pagina noastră web www.hospicesofhope.md și paginile de Facebook și Instagram „Hospices of Hope Moldova”.