Evenimentul „Building Hope Together” a reprezentat un moment important de solidaritate, reflecție și angajament comun pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative în Republica Moldova. Inițiativa a reunit parteneri, susținători și reprezentanți ai mediului diplomatic și civic, uniți de aceeași viziune: crearea unui sistem de îngrijire mai uman, mai accesibil și mai demn pentru pacienți și familiile acestora.

Seara a fost găzduită de Excelența Sa, Ambasadoarea Marii Britanii în Republica Moldova, doamna Fern Horine, căreia îi adresăm sincere mulțumiri pentru deschidere, implicare și sprijinul constant oferit acestei cauze de importanță majoră. Prezența și susținerea Excelenței Sale au subliniat importanța colaborării internaționale în dezvoltarea proiectelor cu impact social durabil.
De asemenea, am avut onoarea de a o avea alături pe doamna Anna Perolls, CEO Hospices of Hope UK, a cărei vizită a reprezentat un gest de susținere și încurajare pentru misiunea noastră.

Evenimentul a oferit ocazia de a prezenta progresul realizat până în prezent în dezvoltarea viitorului Spital de Îngrijiri Paliative Hospices of Hope Moldova, precum și direcțiile și obiectivele pentru perioada următoare. Acest proiect rămâne un angajament profund față de pacienții care au nevoie de sprijin, confort și demnitate în momentele dificile ale vieții.
Adresăm mulțumiri deosebite tuturor partenerilor și susținătorilor care au contribuit la reușita acestui eveniment și la susținerea misiunii noastre:
Purcari Wines, Box Catering, Rodica Nicov, Vois, Darella, Divinity Ceramics,Kuki, Bonjour și pictorița Cristina Balan.
Seara „Building Hope Together” a fost îmbogățită de un moment artistic deosebit, oferit de Cristina Scarlat și Aurel Chirtoacă, care au adus emoție, sensibilitate și profunzime întregului eveniment.

Mulțumim pentru cele mai extraordinare cadre fotografului Ruslan Chihai.
Prin prezența lor scenică și interpretarea artistică, aceștia au contribuit la crearea unei atmosfere calde și inspiraționale, în perfectă armonie cu mesajul serii – solidaritate, speranță și umanitate.
Le adresăm sincere mulțumiri pentru implicare și pentru modul în care au susținut, prin artă, cauza Hospices of Hope Moldova.

Fiecare partener a adus o contribuție valoroasă, transformând această seară într-un exemplu de solidaritate și implicare comunitară.
În calitate de organizație caritabilă, Hospices of Hope Moldova rămâne profund recunoscătoare tuturor celor care cred în această misiune și contribuie, prin gesturi concrete, la construirea unui viitor mai bun pentru pacienți și familiile lor.
Împreună construim speranță.


