Pe data de 29 septembrie a.c., capitala noastră a fost gazda celui mai mare eveniment de alergare din țară: Chișinău Marathon. Tradițional, organizația de caritate Hospices of Hope Moldova, ce oferă servicii gratuite de îngrijiri paliative, face parte din această inițiativă, formând echipa #HopeInMotion, a cărei participanți aleargă pentru a susține persoanele care au nevoie de ajutor în lupta cu o boală incurabilă.
Anul acesta, echipa #HopeInMotion a fost constituită din circa 100 persoane, printre care se numără reprezentanți ai companiilor locale și internaționale, reprezentanți ai corpului diplomatic, oameni de afaceri, activiști și sportivi profesioniști.
Fiecare membru și-a propus să parcurgă o distanță de 5/10/21 sau 42 de km și să contribuie cu o donație de participare în susținerea dezvoltării serviciilor gratuite de îngrijiri paliative în Republica Moldova, pentru pacienții care suferă de boli incurabile. Aceste servicii includ asistența medicului, psihologului, kinetoterapeutului, asistentului medical și social, oferindu-le celor aflați în suferință îngrijire, empatie și sprijin pentru a-și păstra demnitatea în fața provocărilor cauzate de diagnozele nefericite.
„An de an, echipa #HopeInMotion crește tot mai frumos, adunând oameni cu inimă mare, hotărâți să facă o diferență reală în viețile persoanelor care se confruntă cu boli incurabile grave precum cancer. Împreună, am alergat nu doar pentru performanță, ci pentru a aduce speranță celor care au cea mai mare nevoie de ea. Suntem recunoscători tuturor celor care au ales să ne susțină în acest scop nobil. Pentru beneficiarii Hospices of Hope Moldova, fiecare zi este o luptă, iar fiecare moment de confort și sprijin contează enorm. Suntem recunoscători pentru faptul că vom putea fi și mai aproape de pacienții care au nevoie de ajutorul nostru. Ei nu sunt singuri în această luptă și vor putea miza pe asistența gratuită pe care o oferim. Fie că este vorba de ajutor medical, social sau psihologic, echipa multidisciplinară este dedicată să ofere ajutor la maxim, pentru a asigura beneficiarilor noștri o viață fără durere până la ultima clipă.”, a declarat Directoarea Hospices of Hope Moldova, Veronica Dragnev-Sacara.
Hospice of Hope Moldova dorește să transmită sincere mulțumiri susținătorilor și echipei implicate în acest eveniment. Aportul fiecăruia este de neprețuit. Împreună dăruim speranță!
Partenerii #HopeInMotion2024: Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, Ultra, Moldtelecom, Dekora.md, Grawe Carat, Viorica Cosmetic, Relaxa Aromatherapy, Vander Nutrition, Flavorya.
Foto: Ruslan Chihai
Despre Hospice of Hope Moldova
Hospice of Hope Moldova este o organizație non-guvernamentală care oferă servicii gratuite de îngrijiri paliative persoanelor cu boli incurabile din Republica Moldova. Misiunea principală este de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților și familiilor acestora prin asigurarea unui sprijin medical, psihologic și social de calitate. Echipa de profesioniști dedicați și voluntarii implicați lucrează în strânsă colaborare pentru a oferi îngrijire și confort celor care se confruntă cu suferința și durerea în stadiile terminale ale bolilor lor.